De ce se ardeau oamenii pe rug in Evul Mediu?

In decursul istoriei neamului omenesc au avut loc tot felul de atrocitati si de varsari de sange, unele mai sadice decat altele. Astfel, arderea pe rug  poate fi considerata o crima barbara, nemiloasa si plina de sadism, o pata rusinoasa in istoria lumii.

In perioada Evului Mediu si-au pierdut viata prin ardere pe rug oameni invinuiti de erzeie sau vrajitorie. Milioane de oameni au murit prin aceasta metoda. Daca cei invinuiti erau intr-adevar vinovati de ceea ce li se aducea ca acuza sau nu, este foarte greu de stabilit, desi se prea poate ca marea majoritate sa fi fost nevinovata. Si chiar daca un condamnat ar fi fost gasit vinovat (dincolo de orice dubiu) de vina ce i se invoca, tot nu se poate justifica cruzimea cu care ei urmau sa fie ucisi (arderea de vii pe rug).

In fata judecatii nu conta cine si ce statut social are, cei care nu se supuneau puterii conducatoare (biserica) urma sa aiba parte de un sfrsit tragic. Iata cateva nume celebre din istorie ce si-au gasit sfarsitul in focul rugului:

Jan Hus, Jakob Hutter, Hans Böhm ,Girolamo Savonarola, Jörg Blaurock, Balthasar Hubmeier, Giordano Bruno, Jeanne d’Arc, Lucilio Vanini, Michael Servet, Jacques de Molay, Fra Dolcino, Dirk Willems, Quirinus Kuhlmann, etc (sursa wikipedia).

Motivele pentru care s-a folosit arderea pe rug sunt vagi, o posibila explicatie fiind data de dorinta de “a purifica prin foc sufletele celor ce s-au departat de calea bisericii”, doar ca cel mai probabil raspunsul se gaseste in setea de sange a unei civilizatii salbatice, violenta si corupta pana in adancul sufletului.