Cum ar fi fost daca?

De multe ori ma intreb cum ar fi fost daca… Si mereu si mereu nu pot descoperi daca ar fi fost mai bine sau nu.

Viata cu plusurile si minusurile, dar in mod special cu diferentele dintre oameni.., fiecare om vazand in felul sau viata.., este foarte greu de intuit daca lucrurile ar fi stat altfel, daca intr-un anumit moment al vietii as fi luat o altfel de decizie. Si asta pentru ca nu pot vedea decat din punctul meu de vedere, nu pot intui cum ar fi fost caci viata si actiunile ei sunt conditionate si de actiunile altora.


Poate ca este frumos sa visam cu ochii deschisi, sa credem ca daca ne-am intoarce in trecut si am schimba ceva, acel fir, o simpla decizie, o vorba ce ar schimba totul, astazi ar fi mai bine. Ne place sa credem asta, si nu o facem doar pentru ca ceea ce suntem astazi nu ne place, ci pentru ca asa suntem noi, traim cu o iulzie, ne place iluzia, ne place fantezia.

Oare ar fi fost mai bine? Daca am schimba ultimii 13 ani din viata noastra oare nu am pierde tot ceea ce am realizat in acest timp? Da, poate ca am avea altceva, dar cum am putea noi sti ca avantajele nu sunt mai mari decat dezavantajele? Cum as putea sa renunt la viata mea de acum, la toti oamenii din viata mea, la sotie, la copii, la relatiile legate cu oarecare sacrificii cateodata, si asta pentru o iluzie, pentru o idee ce ar putea fi un esec total? Si daca as putea sa schimb istoria si dupa ce am facut-o as realiza ca a fost o greseala, as mai putea sa o mai schimb inca odata?

Poate ca, cel mai bine ar fi sa ne multumim cu ce avem acum, cu ceea ce suntem. Nu cred ca sunt singurul om din lumea asta ce simte de multe ori ca locul sau nu este aici, ca viata sa reala este o alta, si ca dintr-o oarecare intamplare neelucidata a ajuns intr-un alt univers paralel – alternativ, dar poate fi o simpla fantezie. Poate datorata unei alte fantezii, mai vechi, poate ca subconstientul vrea sa imi spuna ceva, cine stie.

As vrea totusi, sa pot fi linistit. Sa vad ca fara a schimba nimic, ceilalti sunt fericiti. Sunt atatea enigme, atatea lucruri ce nu pot fi luate in calcul. De ex: o simpla imagine trezeste in noi emotii incredibile. De ce? Ce se intampla? Emotiile pot vorbi codificat, si daca o fac, cum putem decodifica informatiile primite?

Cateodata realizez ca poate ma gandesc prea mult la aceste lucruri. Probabil ca unele lucruri ne depasesc, ca nu este menirea noastra sa le intelegem, si poate ca nici nu am castiga nimic daca am face-o. Poate. Poate ca ar trebui sa privesc doar inainte, numai ca ce as fi eu fara trecut? Un simplu intrus in lumea asta? O clona ce nu isi aduce aminte nimic?

Si iarasi ma gandesc: oare toata acesta filozofeala nu cumva ineaca bucuria clipei?